Rugăciune către Sfântul Ierarh NECTARIE

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie

O, preasfinte si intru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește aceasta putina rugăciune de la noi, nevrednicii robi, căci către tine, ca de la un adevărat izvor de tămăduiri si grabnic folositor si ajutător preaminunat scăpând, si către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugam ție: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia si ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor si ale trupurilor noastre. Rugamu-ne ție, Nectarie Sfinte, sârguiește de ne ajuta cu neîncetatele si sfintele tale rugăciuni, si ne sprijinește pre noi, robii tai. Ia aminte la suspinele noastre si nu trece cu vederea pre noi, ticăloșii si scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu si astăzi luminat viețuiești intru împărăția cea gătita sfinților, fiindcă ne-am încredințat ca si dupre mutarea ta din viata aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău si cu credința ti s’a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pre tine, de minuni făcătorule, si trecutu-l-ai cu vederea? Sau cui, intru dureri fiind, si spre ajutorul tău alergând, nu i-ai ușurat suferința?

Minunile si ajutorul tău ne-au făcut si pre noi, ticăloșii si scârbiții, sa te chemam intru ajutor. Auzit-am ca trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări intru noi credința in înviere. Auzit-am si ca din dragoste pentru norodul credincios, mai apoi L-ai rugat pre Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaște sa se răspândească in toata lumea. Știm, o, alesule ierarhe, de mulțimea tămăduirilor pre care le-ai săvârșit, nou doctor fără de arginti arătându-te. Nu cunoaștem nici suferință si nici durere, pre care sa nu le poți alina. Nu cunoaștem nici o boala căreia tu sa nu ii poți aduce tămăduire, daca tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ție. Dar mai mult decât atât, nu numai ca ai tămăduit boli despre cari doctorii ziceau ca nu pot fi tămăduite, ci si pre mulți bolnavi i-ai ajutat a se întări intru credința si intru răbdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si aceștia, fără sa primească tămăduirea trupeasca, au primit tămăduirea sufleteasca si i-au mulțumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost aduși de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea îngusta a mântuirii.

Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut si pre noi a crede ca la orice facere de bine ești gata ajutător si grabnic folositor si sprijin minunat. Drept aceea, suntem încredințați ca pre tot cela ce aleargă la tine, cerând cu credința ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si noi credem ca si acum același ești, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pre cei cari au alergat la tine. Slaba este credința noastră, dar fiind scârbiți si păgubiți, la tine alergam cu credința si cu lacrimi. Îngenunchind, rugamu-ne ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, sa te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat și te-a întărit si te-a primit intru cereștile locașuri.

Către Acela roagă-te, ca sa fim si noi ajutați si miluiți pentru rugăciunile tale, si din pagube si necazuri izbăviți, ca sa lăudam si sa binecuvântam si sa slăvim intru tot lăudatul si prea puternicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum si pururea și in vecii vecilor. Amin.


Alte rugaciuni:



Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'A fastidious person in the throes of love is a rich source of mirth.'
    ~ Martha Duffy
  • 'Love is not weakness. It is strong. Only the sacrament of marriage can contain it.'
    ~ Boris Pasternak
  • 'The love that lasts longest is the love that is never returned.'
    ~ Somerset Maugham

Cautare in articole

Cele mai recente articole

curiozitati despre sarut

Lucruri pe care nu le stiai despre sarut

Pentru multe cupluri, sarutul nu este doar primul gest de afectiune care ii leaga ci si singurul lucru autentic pe care il pastreaza din perioada de curtare si la care …

Citeste mai departe ›
casatorie fericita

Vei avea parte de o casnicie care sa dureze in timp? (2)

Am discutat in articolul precedent despre cateva dintre trasaturile pe care le are o casnicie de succes. Am discutat despre aspectele pozitive ale unei asemenea relatii dar si despre lucrurile …

Citeste mai departe ›
casnicie fericita

Vei avea parte de o casnicie care sa dureze in timp?

Ei bine, iata o intrebare pe care multe cupluri si-o pun inca inainte de a se casatori insa o intrebare la care putini gasesc raspunsul inainte de a fi prea …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro

Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.