Relatii

Sfaturi despre relatii pe care e mai bine sa le ignori

sfaturi relatii

De-a lungul timpului, am auzit o multime de sfaturi venite de la prieteni, de la rude, de la colegi sau amici cu privire la relatiile romantice. Multe dintre ele sunt insa inutile sau chiar proaste, bazandu-se pe generalitati si preconceptii educate ori pe experiente personale care nu pot fi transpuse in realitate. Care sunt aceste sfaturi? Iata cateva exemple:

E nevoie neaparat de concubinaj inainte de casatorie

Asta  o spun cei care au trait impreuna o perioada de timp inainte de a face pasul cel mare, convinsi cu privire la necesitatea traiului in comun pentru a evalua compatibilitatea dintre cei doi parteneri.In realitate insa, trebuie sa intelegem ca acest concept, cel de compatibilitate, e mult mai vag decat am crede la prima vedere. Multe cupluri care au rezistat in timp au inceput prin a fi incompatibili in mare masura, dar s-au adaptat pe parcurs unul la celalalt, adaptandu-si si planurile de viitor. In acelasi timp, sunt nenumarate exemple de cupluri care au trait impreuna zece ani, s-au casatorit dupa care au divortatat la cateva luni distanta. Casatoria e cu totul altceva decat concubinajul si vine cu o multime de asteptari si obligatii care pot pune bete in roate oricarui cuplu care nu e pregatit pentru acest pas, oricat de mult ar fi trait impreuna inainte.

Lasa-te cucerita cu greu

Multi oameni te vor sfatuit sa te tii tare pe picioare si sa nu accepti propunerile unui barbat imediat, sa te prefaci ca nu te intereseaza ori ca esti interesata de altcineva, motivandu-l in acest fel sa lupte pentru tine. Sunt si altii care te vor asigura ca doar atunci cand exista  lupta, victoria va avea si insemnatate pentru cel care duce acea lupta. Nimic mai fals. Un barbat poate fi interesat de tine si isi poate pierde acest interes in cazul in care ii dai semne ca tu nu ai fi pe aceeasi lungime de unda cu el. Sunt o multime de alte potentiale partenere in jurul sau, faptul ca il refuzi nu inseamna mare lucru in marea schema a lucrurilor. Sigur, sunt si unii care sunt dispusi sa lupte la nesfarsit insa ei nu reprezinta majoritatea.

Nu va duceti la culcare certati

Certurile sunt imposibil de evitat intr-o relatie. Si, in multe privinte, ele sunt normale si uneori chiar binevenite, atunci cand au menirea de a pune in discutie probleme curente si de a-i provoca pe cei doi parteneri sa gaseasca solutii si sa le rezolve prin comunicare. Chiar daca aceasta comunicare este la inceput dominata de tensiuni. Sunt multi care isi inchipuie ca totul se poate termina atunci cand aceste dispute nu sunt rezolvate in ziua in care apar, in cazul in care cei doi parteneri se duc la culcare, seara, certati. Evident, ca nu e nimic atat de dramatic. Uneori, e nevoie de timp pentru a digera o problema si pentru a cauta solutii. Noaptea, poate oferi acest timp.

Scris de Caesar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Relatii
partener autonom

Cum sa scoti ce e mai bun de la partener

Multi oameni se simt inlantuiti atunci cand sunt intr-o relatie, incapabili de a se manifesta conforma propriilor convingeri, personalitati si nevoi, nevoiti sa poarte masti sociale si sa se abtina …

Citeste mai departe ›
Relatii
partener depresiv

Relatia cu un partener care sufera de depresie

Depresia este una dintre cele mai des intalnite afectiuni cu care se confrunta oamenii din ziua de azi. Cum te cmporti cu un partener diagnosticat cu depresie si cum tratezi …

Citeste mai departe ›
Relatii
certuri intre iubiti

Sfaturi pentru certuri construtive in cuplu

Cine nu s-a certat pana acum cu partenerul sau partenera de viata? Certurile ne displac, incercam pe cat posibil sa le evitam insa orice ar fi, la un moment dat, …

Citeste mai departe ›
Relatii
iubire pe termen lung

Poate fi pastrata iubirea vie pe termen lung?

Sunt multe cupluri care se confrunta cu probleme dupa cativa ani de relatie, probleme pe care ei le vad ca fiind rezultate din stingerea scanteii, din lipsa pasiunii si ca …

Citeste mai departe ›
Relatii
probleme relatii

Comportamente care pot semnaliza probleme in relatie

Pentru a mentine o relatie pe linia de plutire e nevoie de multa munca si de multa atentie la detalii. Am discutat in nenumrate randuri despre lucrurile pe care le …

Citeste mai departe ›
Relatii
respect de sine

Cum sa iti cultivi respectul de sine, esential in relatii

Respectul de sine este esential in relatiile pe care le ai cu tine insuti si cu cei din jur. E nevoie de respect de sine pentru a evolua in viata, …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love is like war,
    Easy to begin but hard to end.'
    ~ Anonymous
  • 'No man is truly married
    until he understands
    every word his wife is NOT saying.'
    ~ Unknown
  • 'A fastidious person in the throes of love is a rich source of mirth.'
    ~ Martha Duffy

Cautare in articole

Cele mai recente articole

partener autonom

Cum sa scoti ce e mai bun de la partener

Multi oameni se simt inlantuiti atunci cand sunt intr-o relatie, incapabili de a se manifesta conforma propriilor convingeri, personalitati si nevoi, nevoiti sa poarte masti sociale si sa se abtina …

Citeste mai departe ›
partener depresiv

Relatia cu un partener care sufera de depresie

Depresia este una dintre cele mai des intalnite afectiuni cu care se confrunta oamenii din ziua de azi. Cum te cmporti cu un partener diagnosticat cu depresie si cum tratezi …

Citeste mai departe ›
certuri intre iubiti

Sfaturi pentru certuri construtive in cuplu

Cine nu s-a certat pana acum cu partenerul sau partenera de viata? Certurile ne displac, incercam pe cat posibil sa le evitam insa orice ar fi, la un moment dat, …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


evomag.ro

Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.