Relatii

Semne subtile că iubirea a început să se stingă

sfarsit de relatie

Nimeni nu își închipuie la început de relație că sentimentele acelea puternice ar putea dispărea într-o bună zi, că pasiunea s-ar putea stinge și așa mai departe. Ei bine, acest lucru se întâmplă chiar și în relațiile de succes. Nimic nu dispare însă, totul se transformă, pasiunea făcând loc iubirii adevărate, mai molcome, mai rutinate dar mult mai profunde. Se poate întâmpla însă ca această iubire să nu mai apară și, odată cu sfârșitul stării de îndrăgosteală  să ne dăm seama că și relația se apropie de un inevitabil sfârșit. Care sunt semnele pe care le poți urmări din acest punct de vedere? Iată exemplele noastre:

„Noi” a devenit de la o vreme „Eu”

Într-o relație echilibrată în care cei doi parteneri se iubesc, există întotdeauna un sentiment al unității, de apartenență. Atunci când relația devine una serioasă, majoritatea dintre noi, inconștient, începem să eliminăm din ce în ce mai mult pronumele personal singular, eul, din conversațiile pe care le purtam cu cei din jur, din gândurile și planurile pe care ni le facem. Dacă de la o vreme ai început să te referi din ce în ce mai mult la tine însuți, să îți faci planuri doar pentru tine și să te gândești mai mult la tine decât la partener, e cât se poate de clar că acolo, între voi, există deja o problemă majoră.

Ai început să faci comparații

La început, totul e roz, partenerul pare perfect, lumea pe care o construiți împreună pare și ea cât se poate de perfectă. Dacă de la o vreme ai început să descoperi din ce în ce mai multe neajunsuri, ba chiar să compari partenerul cu alți bărbați pe care îi cunoști ori să compari relația voastră în termeni negativi cu alte relații care ți se par reușite, ai din nou o problemă cât se poate de serioasă.

Interesele voastre nu coincid sau sunt în antiteză

Ai încetat de la o vreme să îți mai faci planuri împreună cu partenerul de viață? Ai încetat să îl mai incluzi în gândurile tale de viitor? V-ați înstrăinat într-atât încât nu mai aveți puncte comune care să vă țină la un loc? Ei bine, atunci când interesele nu numai că nu coincid dar nici nu găsiți vreun teren comun din acest punct de vedere, lucrurile nu pot evolua decât înspre mai rău și nicidecum spre mai bine.

Deficit de emoții pozitive și de interacțiune

Nicio relație nu e perfectă, cu toții avem și momente mai puțin fericite, momente tensionate când ne certăm, dezbatem lucruri divergente și așa mai departe. Dacă acestea nu vor lipsi din viața unui cuplu de cursă lungă, nici momentele fericite nu ar trebui să lipsească ba chiar mai mult, puse în balanță, acestea din urmă ar trebui să fie norma nu excepția. Lipsa de interacțiune, de comunicare dar și lipsa de afecțiune pot conduce aici, pot crea un deficit major emoțional care dă semnalul finalității în relație.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii
benefcii singuratate

6 motive pentru care e bine să fii singură

Fie că tocmai ce ai ieșit dintr-o relație, fie că preferi singurătatea, să petreci timp bucurându-te de propria companie nu poate fi niciodată un lucru rău. De ce? Ei bine, …

Citeste mai departe ›
Relatii
romantism in relatie

Metode simple de a păstra viu romantismul

Viața de cuplu poate fi foarte repede afectată de rutină, mai ales în cazurile în care cei doi parteneri încep încetul cu încetul să renunțe la activitățile romantice și să …

Citeste mai departe ›
Relatii
relatii la distanta

Scurte sfaturi pentru relațiile la distanță

Cu toții ne dorim să fim mereu aproape de cei dragi însă uneori, pur și simplu trebuie să ne mulțumim cu altceva. Fie că partenerul s-a relocat în alt oraș …

Citeste mai departe ›
Relatii
partener narcisist

Semne clare că te întâlnești cu un narcisist

Pentru ca o relație să funcționeze e nevoie de echilibru. Un echilibru care poate fi ușor rupt atunci când unul dintre parteneri manifestă tendințe narcisiste, egoiste, egocentriste. Azi vom discuta …

Citeste mai departe ›
Relatii
viata dupa despartire

4 pași pentru a transforma o despărțire într-un lucru bun

Despărțirile sunt și pot fi dureroase chiar și atunci când ești conștientă că lucrurile nu mai funcționează și îți dorești să faci acest pas. Brusc, trebuie să te obișnuiești cu …

Citeste mai departe ›
Relatii
relatii fericite

Cinci pași simpli către o relație mai fericită

O relație poate supraviețui în timp și poate fi chiar mulțumitoare pentru ambii parteneri însă cu siguranță îți dorești mai mult de atât. Îți dorești o relație fericită, echilibrată, în …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Bitterness imprisons life; love releases it. Bitterness paralyzes life; love empowers it. Bitterness sours life; love sweetens it. Bitterness sickens life; love heals it. Bitterness blinds life; love anoints its eyes.'
    ~ Harry Emerson Fosdick
  • 'The opposite of love is not hate, it's indifference.'
    ~ Elie Wiesel
  • 'It is impossible to repent of love. The sin of love does not exist.'
    ~ Muriel Spark

Cautare in articole

Cele mai recente articole

benefcii singuratate

6 motive pentru care e bine să fii singură

Fie că tocmai ce ai ieșit dintr-o relație, fie că preferi singurătatea, să petreci timp bucurându-te de propria companie nu poate fi niciodată un lucru rău. De ce? Ei bine, …

Citeste mai departe ›
romantism in relatie

Metode simple de a păstra viu romantismul

Viața de cuplu poate fi foarte repede afectată de rutină, mai ales în cazurile în care cei doi parteneri încep încetul cu încetul să renunțe la activitățile romantice și să …

Citeste mai departe ›
relatii la distanta

Scurte sfaturi pentru relațiile la distanță

Cu toții ne dorim să fim mereu aproape de cei dragi însă uneori, pur și simplu trebuie să ne mulțumim cu altceva. Fie că partenerul s-a relocat în alt oraș …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


vivre.ro

Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.