Relatii

Relațiile la distanță în era digitală dominată de social media

relatii la distanta

Dacă în trecut puțini oameni își imaginau posibilitatea de a avea relații la distanță și puține dintre acestea reușeau să treacă primele teste ale timpului, în zilele noastre, mulți tineri, obișnuiți deja cu comunicarea prin intermediul rețelelor digitale, sunt din ce în ce mai predispuși la a acorda o șansă acestui tip de relație. Dacă lucrurile pot funcționa și chiar evolua în ceva serios, depinde de personalitatea fiecăruia și de așteptări dar într-o mare măsură, și de felul în care abordăm o astfel de relație. Care sunt sfaturile noastre? Iată câteva exemple:

Fiți prezenți

Discutați zilnic, discutați despre orice, rămâneți conectați în permanență, ca și cum ați locui împreună sau ați ieși la întâlniri romantice zilnic sau cel puțin, aproape zilnic. Comunicarea e importantă în orice relație, cu atât mai mult atunci când distanța vă permite doar acest tip de interacțiune, lipsind cea fizică cu desăvârșire. Atenție însă, e important ca această comunicare să se desfășoare sub forma unui dialog și nu în public, prin comentarii, like-uri și păreri pe rețelele de socializare. Pot fi și acestea pozitive dar nu vă rezumați la ele. Social media nu e și nici nu va fi vreodată pentru acest tip de relații.

Alegeți comunicarea video

Apelurile video sunt la îndemână în prezent și disponibile oriunde, oricând, de pe orice tip de aparat de comunicare, fie el computer sau telefon. Dacă comunicarea este importantă, așa cum am discutat la punctul precedent, cu atât mai important este ca aceasta să se desfășoare face to face. Din fericire, tehnologia ne permite acest lucru așa că, de câte ori aveți ocazia, alegeți apelurile video în locul mesajelor text, indiferent de aplicația/serviciul pentru care optați. E important să vă și vedeți la față pentru a putea menține vie nu doar atracția ci și relația.

Trăiți și în afara relației

Atunci când ești îndrăgostit, partenerul/partenera pare cel mai important lucru din viață și în același timp, trăiești cu impresia că nimic important nu se poate întâmpla atunci când nu sunteți împreună ori, dacă se întâmplă, este lipsit de semnificație. Pe de altă parte, în cazul în care aveți o relație la distanță, e cât se poate de important să păstrați contactul și cu sinele interior, cu propria voastră persoană, nu doar cu persoana iubită. Stând toată ziua cu nasul în telefon sau computer așteptând următorul mesaj nu vă va ajuta cu nimic ba chiar dimpotrivă, va produce în timp gelozie și frustrare atunci când răspunsurile nu vin imediat. Preocupări personale și o viață activă, pe de altă parte, vă vor menține pe amândoi cu picioarele pe pământ oferind în același timp subiecte de discuție.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii
comunicare naturala

Lucruri care ar trebui să vină natural într-o relație

Știm că o relație presupune nu doar compatibilitate și atracție ci și un efort constant pe care trebuie să îl depună concomitent cei doi parteneri pentru a face lucrurile să …

Citeste mai departe ›
Relatii
iubire si comunicare

Cum să îl faci să te iubească și mai mult

Sunt o mulțime de lucruri de care depinde calitatea/echilibrul unei relații. Gradul de fericire ține însă și de noi înșine și de felul în care știm să ne adaptăm vieții …

Citeste mai departe ›
Relatii
relatia cu un parinte

Întrebări esențiale, înainte de a ieși cu un părinte

În zilele noastre, relațiile se bazează pe mult mai multe lucruri decât în urmă cu un secol, când căsniciile erau întemeiate pe viață iar problemele rămâneau mai mereu nediscutate. Astăzi, …

Citeste mai departe ›
Relatii
comunicare eficienta

Individualitatea și independența sunt necesare și sănătoase în relații

Atunci când pornim la drum într-o relație, când ne aflăm sub imperiul pasiunii și a dorințelor puternice, singurul lucru la care ne gândim este cel de a petrece fiecare secundă …

Citeste mai departe ›
Relatii
iubire adevarata

Semne clare că partenerul actual te iubește cu adevărat

La început de relație, mulți dintre noi trăim cu nesiguranță și neîncredere în ceea ce privește viitorul cuplului.  Această nesiguranță se poate risipi însă odată ce sentimentele încep să se …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love is the great miracle cure. Loving ourselves works miracles in our lives.'
    ~ Louise Hay
  • 'Let those love now who never loved before; Let those who always loved, now love the more.'
    ~ Thomas Parnell
  • 'When you love someone, all your saved-up wishes start coming out.'
    ~ Elizabeth Bowen

Cautare in articole

Cele mai recente articole

comunicare naturala

Lucruri care ar trebui să vină natural într-o relație

Știm că o relație presupune nu doar compatibilitate și atracție ci și un efort constant pe care trebuie să îl depună concomitent cei doi parteneri pentru a face lucrurile să …

Citeste mai departe ›
relatii la distanta

Relațiile la distanță în era digitală dominată de social media

Dacă în trecut puțini oameni își imaginau posibilitatea de a avea relații la distanță și puține dintre acestea reușeau să treacă primele teste ale timpului, în zilele noastre, mulți tineri, …

Citeste mai departe ›
prima impresie

Câteva lucruri pe care un bărbat le observă imediat

Atunci când ești singură și în căutarea unui partener, trebuie să ții cont de faptul că sunt o mulțime de lucruri care contează pentru a putea atrage atenția unor parteneri …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro
case-smart.ro


vivre.ro

Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.