Relatii
Puține sunt cuplurile care nu se confruntă cu probleme niciodată. Poate că nici nu există așa ceva, cu siguranță trebuie să te gândești mult și bine pentru a veni cu măcar un exemplu în acest sens care și acela, poate fi denaturat de imaginea creată de social media. Nimeni nu își dorește să se confrunte cu probleme însă atunci când ele apar, dacă munciți în echipă, acestea vă pot ajuta în nenumărate feluri. Cum? Iată câteva exemple:
Ieșiți la liman împreună
Când a fost ultima dată când ai fost nevoită să te confrunți cu o problemă majoră singură și să fii conștientă de faptul că trebuie neapărat să o rezolvi imediat? Ei bine, atunci când muncești alături de partener, toată această corvoadă se poate simplifica. Automat, sunt două minți puse la contribuție, doi oameni care fiecare poate contribui cu idei, soluții. Mai mult, simplul fapt de a conlucra în asemenea conjuncturi vă va apropia și mai mult iar când totul se rezolvă, veți ieși la liman împreună, bucurându-vă de reușitele voastre în cuplu și nu individual.
Veți descoperi ce înseamnă susținerea reciprocă
Omul modern a învățat să fie autosuficient. A învățat că nu are nevoie de nimeni pentru a fi fericit sau pentru a-și câștiga pâinea, că poate realiza ceea ce își dorește și că nu trebuie să depindă de nimeni pentru a își atinge idealurile. E bine să ai o asemenea atitudine dar asta nu înseamnă că în momentul în care vei descoperi și alternativa, lucrurile nu se vor îmbunătăți, ba chiar dimpotrivă. Vei descoperi brusc ce anume înseamnă să ai parte de susținerea și ajutorul unei alte persoane și mai ales, cât de repede se pot rezolva problemele în echipă și cât de ușoare par încercările atunci când nu te ai simți singură. Iar, acest lucru te va apropia de partener, dându-ți un plus de încredere atât în tine cât și în relația cu el și implicit, în el.
Veți experimenta mai multă empatie
Problemele nu sunt numai ale cuplului, ci de multe ori, vă confruntați și cu încercări de natură personală. Și, aici intervine empatia, sentiment care vă poate apropia mai mult decât orice, dându-vă siguranța de care aveți nevoie că alături de voi este o persoană care nu doar vă ascultă ci vă și înțelege, vă validează din punct de vedere emoțional și vă susține necondiționat, ajutându-vă să treceți peste problemele care au pornit starea negativă inițială. Empatia este un sentiment profund uman și un liant incredibil într-o relație romantică. Ea apropie și dă încredere în vreme ce lipsa ei creează distanță.
Scris de Caesar
Despărțirile pot fi unele dintre cele mai greu de digerat experiențe din viață. Nu e nevoie să fii tu cea părăsită pentru a fi copleșită de sentimente negative și nici …
Citeste mai departe ›Majoritatea nu ne dorim să fim singuri și de aceea, ne căutăm mereu perechea potrivită. Uneori avem noroc și găsim repede, alteori, suntem nevoiți să trecem prin nenumărate alte relații …
Citeste mai departe ›O ceartă nu e un capăt de lume într-o relație matură. Contează nu să o eviți pentru că de multe ori nu vei putea face acest lucru, ci să o …
Citeste mai departe ›Să menții o relație pe linia de plutire nu e ușor dar nici imposibil însă e nevoie de muncă constantă din partea ambilor parteneri. E nevoie de comunicare, de compromisuri …
Citeste mai departe ›Nu toate relațiile se dovedesc a fi echilibrate și fericite pentru că nimeni nu are o intuiție atât de perfectă pentru a evalua un potențial partener încă de la început, …
Citeste mai departe ›