Relatii

Lucruri pe care un iubit nu trebuie sa le facă sau să le ceară de la tine

sfaturi relatii

O relație este fericită atâta vreme cât este echilibrată, ambii parteneri știu ce își doresc și știu cum să se adapteze unul la celălalt, adaptând și dorințele și speranțele de viitor. Ce anume trebuie să nu accepți de la un iubit și ce anume sa refuzi în cazul în care îți cere să o faci? Iată câteva exemple:

Să îi speli hainele

În timp, dacă relația ajunge la nivelul necesar, cei doi parteneri ajung să își împartă sarcinile casnice astfel încât să existe un echilibru. Dacă iubitul îi cere însă încă de la început să îi speli hainele ori să faci curat în apartamentul său, nu e deloc OK. Porniți la drum ca egali, sau cel puțin așa ar trebui.

Să planifice un concediu fără să se consulte cu tine

La fel, dacă sunteți de mult timp împreună și aveți încredere deplină unul în celălalt, aveți cu siguranță și o împărțire echitabilă în ceea ce privește anumite sarcini sau decizii, chiar dacă sunt decizii care vă implică pe amândoi. La început de relație însă, problema se pune altfel. Faptul că planifică singur o întâlnire nu e mare lucru însă un concediu în doi presupune mult mai mult decât alegerea unui restaurant, a unui Cinema sau a unei cafenele.

Să îl salvezi

Cu toții avem probleme, nimeni nu e perfect. Unii cară bagaje mai mici, alții mai mari, nu e însă niciodată sarcina ta să administrezi aceste bagaje și să îl salvezi pe iubitul tău de la propriile sale probleme sau trăiri. Mai mult, din punct de vedere emoțional, trebuie să fiți independenți pentru că fericirea nu depinde de altul ci de tine însuți.

Să îți schimbi statusul de relație pe Facebook

Fiecare relație evoluează în ritmul său, un ritm care trebuie să fie natural. Nu intră în sarcina partenerului să îți spună când e momentul să declami public relația cu el. Totul ține de tine și de cât de pregătită ești sau nu pentru a face acest lucru.

Să te împrietenești cu fosta sa

Mulți oameni păstrează relații de amiciție sau chiar prietenie cu foști parteneri sau foste partenere. E normal, suntem ființe sociale, relațiile eșuate neînsemnând în același timp și imposibilitatea de a păstra o legătură emoțională platonică. Asta nu înseamnă însă că aceste foste partenere trebuie neapărat să facă parte și din viața celor care le urmează. Ba chiar dimpotrivă.

Să slăbești/Să te îngrași

Probabil ți-au mai spus-o și alții, ți-o vom spune și noi: Cine te place și te iubește, o face pentru ceea ce ești. Un partener potrivit pentru tine te iubește indiferent de circumstanțe, indiferent de faptul că ești supraponderală sau prea slabă. Cei care te îndeamnă să faci schimbări din acest punct de vedere sunt cei care nu se pot acomoda cu propria ta persoană, și care, nu  te pot accepta așa cum ești.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii
esec relatii

Motive simple pentru care eșuezi în relații

Dacă faci parte din grupul celor care au parte doar de eșecuri, ei bine, ai nimerit tocmai la țanc și asta pentru că astăzi vom discuta despre câteva dintre motivele …

Citeste mai departe ›
Relatii
mesaje de iubire

Ce mesaje să îi transmiți partenerului și ce nu

Vrem nu vrem, în ziua de azi comunicăm cu cei dragi prin intermediul mesajelor mai mult decât o facem față în față. Timpul pare din ce în ce mai limitat, …

Citeste mai departe ›
Relatii
probleme inceput de relatie

La ce trebuie să te gândești în primele luni de relație?

Primele luni de relație sunt esențiale pentru evaluarea partenerului, a potențialului de a construi ceva serios și stabil împreună și evident, a compatibilității dintre voi doi. Tocmai de aceea, e …

Citeste mai departe ›
Relatii
esential in relatii

5 lucruri esențiale de care ai nevoie într-o relație

Iubirea este oarbă la început însă pe măsură ce trece timpul, doi parteneri încep, încetul cu încetul să se descopere așa cum sunt ei, cine sunt ei cu adevărat. Tocmai …

Citeste mai departe ›
Relatii
codependenta in relatie

Ce poți schimba la tine pentru binele relației

Pentru ca o relație să funcționeze pe termen lung, e nevoie de multă muncă și implicare din partea ambilor parteneri. Sunt multe lucruri pe care le poți face pentru partener, …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'I have been astonished that men could die martyrs for their religion - I have shudder'd at it. I shudder no more.
    I could be martyr'd for my religion. Love is my religion.
    And I could die for that. I could die for you.'
    ~ John Keats
  • 'Let those love now who never loved before; Let those who always loved, now love the more.'
    ~ Thomas Parnell
  • 'Bitterness imprisons life; love releases it. Bitterness paralyzes life; love empowers it. Bitterness sours life; love sweetens it. Bitterness sickens life; love heals it. Bitterness blinds life; love anoints its eyes.'
    ~ Harry Emerson Fosdick

Cautare in articole

Cele mai recente articole

esec relatii

Motive simple pentru care eșuezi în relații

Dacă faci parte din grupul celor care au parte doar de eșecuri, ei bine, ai nimerit tocmai la țanc și asta pentru că astăzi vom discuta despre câteva dintre motivele …

Citeste mai departe ›
sfaturi relatii

Lucruri pe care un iubit nu trebuie sa le facă sau să le ceară de la tine

O relație este fericită atâta vreme cât este echilibrată, ambii parteneri știu ce își doresc și știu cum să se adapteze unul la celălalt, adaptând și dorințele și speranțele de …

Citeste mai departe ›
casnicie sanatoasa

Cum să păstrezi o căsnicie sănătoasă

Fără îndoială, o căsnicie are nevoie de multă muncă și implicare din partea celor doi soți pentru a putea rezista în timp și pentru a le oferi acestora viața pe …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.