Relatii

Ce poți face pentru o relație care e deja serioasă?

relatii fericite

Nu e ușor să construiești o relație până la punctul în care să fii sigură că e ceva serios, fără a te mai stresa de ziua de mâine, despre ceea ce crede partenerul ori dacă sau nu acesta își va lua lumea în cap fără să te anunțe. Ești sigură pe tine, relația funcționează, totul e ok. Sunt însă câteva lucruri de care trebuie să te îngrijești, pentru a îmbunătăți ceea ce deja oricum funcționează și astfel, pentru a te asigura pe termen lung și foarte lung. Care sunt acestea? Iată câteva exemple concrete:

Învață să accepți lucrurile așa cum sunt

Odată ce ai ajuns în acest punct, știi că ai găsit un partener alături de care poți construi ceva mult mai solid decât ți-ai fi putut imagina la început. Îl iubești, te iubește, vă înțelegeți de minune și comunicați ca doi prieteni buni care par a fi împreună dintotdeauna. Cu toate acestea, om fără defecte nu există. Și, probabil că ești conștientă din ce în ce mai mult și de defectele partenerului. Da, ele există însă pe cele care nu pot fi corectate, va trebui să le accepți ca atare, fără a-i scoate ochii de fiecare dată când ție nu îți convine ceva. Dacă ai ajuns până aici, ar fi stupid să renunți la tot ce ai doar pentru că nu ai găsit omul identic cu tine. Te asigurăm, acel om nu există.

Alocă-ți timp personal suficient

Timpul personal este de asemenea esențial pentru ca o relație să funcționeze în echilibru pe termen lung. Și asta pentru că așa cum spuneam mai sus, fiecare om e diferit. Prin urmare, avem nevoie de timp personal în care să ne ocupăm de noi înșine, de toate pasiunile, interesele și hobbyurile care ne definesc dar care nu sunt împărtășite cu partenerul de viață. Nu te îngrijora, e normal să fie așa, nu vei găsi doi oameni pe pământ care să împărtășească absolut toate interesele, să gândească la fel, să își dorească aceleași lucruri și să se ghideze după exact aceleași valori. Diferențele vor ieși la iveală mai devreme sau mai târziu.

Asumă-ți responsabilitatea pentru propria fericire

De obicei, relațiile codependente nu duc nicăieri. Sunt oameni care depind de parteneri pentru o mulțime de lucruri de la chestiuni financiare și până la chestiuni de natură casnică însă în acest context, codependența presupune ceva eminamente emoțional. Nu partenerul este responsabil de propria ta fericire. El nu îți poate oferi, emoțional, ceea ce tu nu ești pregătită ori nu știi cum să obții. Prin tot ceea ce faci, prin felul în care știi să îți accepți personalitatea, emoțiile, gândurile, interesele și timpul personal, tu ești singura în măsură să rezolve aceste probleme. Și, odată ce descoperi că nu depinzi de el să te facă fericită, vei descoperi în același timp un partener mai relaxat, mai liber, mai sincer, mai dezinvolt. Un partener care se va concentra asupra sa și asupra relației.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii
rutina in relatie

Ce să faceți împreună atunci când ești plictisită

Cuplurile care stau împreună, știu despre ce vorbim. Rutinele de zi cu zi au tendința de a ne plictisi la un moment dat, pe măsură ce „noul” devine din ce …

Citeste mai departe ›
Relatii
cuopluri cu probleme

Primii pași concreți în terapia de cuplu

Multe cupluri se confruntă cu probleme, unii aleg să le ignore, alții cedează în fața lor în vreme ce cuplurile de succes, învață să le rezolve singuri sau ajutați de …

Citeste mai departe ›
Relatii
despartire si reimpacare

Ce trebuie să iei în considerare înainte de a te împăca cu fostul

Oamenii sunt imperfecți, implicit și relațiile dintre ei. Unele ajung să se destrame și, chiar dacă despărțirile dor, din fiecare astfel de eveniment învățăm ceva nou. Învățăm ceva nou despre …

Citeste mai departe ›
Relatii
iubire pe viata

Sfaturi pentru a menține dragostea vie pe termen lung

Ca orice tip de relație, și cele romantice se pot eroda în timp, atunci când nu sunt întreținute prin suport și efort continuu. Menținerea vie a dragostei de la început, …

Citeste mai departe ›
Relatii
parteneri in relatii toxice

Semne că ai putea fi chiar tu personajul toxic în relație

Am discutat în nenumărate rânduri despre relațiile toxice și despre felul în care acestea ne afectează din toate punctele de vedere. Am făcut-o însă de fiecare dată din perspectiva victimei, …

Citeste mai departe ›
Relatii
munca de acasa in cuplu

Cum să eviți certurile atunci când lucrați amândoi de acasă

Perioada de carantină s-a încheiat însă nu și problemele cauzate de pandemia de Covid-19, motiv pentru care, multe companii au decis să prelungească pe termen indefinit munca de la domiciliu. …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'To live is like to love -
    all reason is against it,
    and all healthy instinct for it.'
    ~ Samuel Butler, Life and love
  • 'Love can be understood only from the inside, as a language can be understood only someone who speaks it, as a world can be understood only someone who lives in it.'
    ~ Robert C Solomon
  • 'Bitterness imprisons life; love releases it. Bitterness paralyzes life; love empowers it. Bitterness sours life; love sweetens it. Bitterness sickens life; love heals it. Bitterness blinds life; love anoints its eyes.'
    ~ Harry Emerson Fosdick

Cautare in articole

Cele mai recente articole

rutina in relatie

Ce să faceți împreună atunci când ești plictisită

Cuplurile care stau împreună, știu despre ce vorbim. Rutinele de zi cu zi au tendința de a ne plictisi la un moment dat, pe măsură ce „noul” devine din ce …

Citeste mai departe ›
intalniri online

Te-a abordat pe Internet? Când merită să îi acorzi o șansă?

Întâlnirile romantice, felul în care socializăm și ne facem noi prieteni, toate aceste lucruri s-au schimbat semnificativ în ultimul deceniu. Am putea spune clar că din punct de vedere al …

Citeste mai departe ›
cuopluri cu probleme

Primii pași concreți în terapia de cuplu

Multe cupluri se confruntă cu probleme, unii aleg să le ignore, alții cedează în fața lor în vreme ce cuplurile de succes, învață să le rezolve singuri sau ajutați de …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro
case-smart.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.