Relatii
O relație trainică nu se construiește într-o zi sau o săptămână. Se construiește însă și devine trainică pe baza lucrurilor pe care le faceți zilnic, a deciziilor pe care le luați atât individual cât și împreună. Dintre acestea, le vom aminti cu această ocazie pe câteva dintre cele mai importante.
Comunicare sinceră, directă, fără răutăți
Știm cât de importantă este comunicarea într-o relație și mai ales, cât de multe probleme se pot rezolva prin intermediul acesteia. Important este ca aceasta să se desfășoare întotdeauna pe un ton civilizat, direct și cât se poate de sincer. Nu uitați niciodată, nici chiar atunci când aveți o discuție aprinsă că, dincolo de problemele pe care le aveți, vă iubiți, formați un cuplu iar ca și cuplu, trebuie să munciți împreună, în echipă.
Motivația de a lucra împreună pentru a trece peste greutăți
Puține sunt cuplurile care nu se confruntă cu probleme serioase de-a lungul istoriei lor împreună. Asta nu înseamnă însă că totul se năruiește deîndată ce ne lovim de prima sincopă ba chiar dimpotrivă. Problemele ne pot ajuta să ne apropiem și mai mult unii de ceilalți cu condiția să muncim împreună pentru a le rezolva cât mai repede. E nevoie aici și de puțină motivație dar și de o atitudine pozitivă și proactivă.
Simțul umorului, distracțiile
Nimic nu e mai liniștitor decât să ai un partener cu care să poți râde împreună, un partener care să te ajute să te destinzi și să uiți pentru câteva momente de problemele vieții de zi cu zi, mai ales în zilele în care simți că stresul este deja atât de puternic încât te pune la pământ.
Curiozitatea, capacitatea de a învăța unul de la celălalt
Plictiseala este probabil cel mai mare inamic al unei relații de lungă durată. Ea poate apărea și ca urmare a delăsării în rutinele vieții de zi cu zi dar și sau mai ales ca urmare a unei lipse de interes izvorâte din imposibilitatea de a vă mai stimula intelectual unul pe celălalt.
Susținerea emoțională, validarea sentimentelor, complimentele
Le-am pus pe toate împreună pentru că în mare parte, toate aceste lucruri se leagă și formează un tot unitar. Chiar dacă faptele sunt mai importante pe termen lung decât vorbele, contează și cuvintele frumoase pe care ni le spunem unul altuia și felul în care acestea, unul de altfel foarte direct și eficient, ne validează sentimentele și emoțiile pe care le avem. Contează însă în aceeași măsură, pe lângă toate aceste cuvinte și susținerea emoțională iar aceasta poate veni în nenumărate feluri dintre care cele mai importante două sunt acceptarea și ascultarea. Un partener fericit știe că este ascultat întotdeauna, că părerea sa contează și că atunci când are o problemă, celălalt va încerca imediat să îi fie alături, să ajute dacă poate și așa mai departe.
Scris de Caesar
Fie că tocmai ce ai ieșit dintr-o relație, fie că preferi singurătatea, să petreci timp bucurându-te de propria companie nu poate fi niciodată un lucru rău. De ce? Ei bine, …
Citeste mai departe ›Viața de cuplu poate fi foarte repede afectată de rutină, mai ales în cazurile în care cei doi parteneri încep încetul cu încetul să renunțe la activitățile romantice și să …
Citeste mai departe ›Cu toții ne dorim să fim mereu aproape de cei dragi însă uneori, pur și simplu trebuie să ne mulțumim cu altceva. Fie că partenerul s-a relocat în alt oraș …
Citeste mai departe ›Pentru ca o relație să funcționeze e nevoie de echilibru. Un echilibru care poate fi ușor rupt atunci când unul dintre parteneri manifestă tendințe narcisiste, egoiste, egocentriste. Azi vom discuta …
Citeste mai departe ›Despărțirile sunt și pot fi dureroase chiar și atunci când ești conștientă că lucrurile nu mai funcționează și îți dorești să faci acest pas. Brusc, trebuie să te obișnuiești cu …
Citeste mai departe ›O relație poate supraviețui în timp și poate fi chiar mulțumitoare pentru ambii parteneri însă cu siguranță îți dorești mai mult de atât. Îți dorești o relație fericită, echilibrată, în …
Citeste mai departe ›