Relatii

Câteva lucruri care semnalează începutul sfârșitului în relație

probleme relatii

Atunci când o relație nu mai funcționează și nici nu mai aduce beneficii celor doi parteneri, se ajunge, așa cum e și normal, la despărțire. Semnele eșecului apar însă din timp și, dacă ești atentă, le poți descoperi și astfel, vei putea lua cea mai bună decizie pentru tine.

Care sunt aceste semne și de ce contează ele atât de mult în economia unei relații? Iată câteva exemple concludente:

Comunicarea e un chin

Fie că suntem introvertiți sau extrovertiți, atunci când facem parte dintr-un cuplu avem nevoie de comunicare, și avem nevoie de acest lucru zilnic. Comunicarea ne menține aproape unul de celălalt, la curent unul cu celălalt și cel mai important lucru, ne permite discutarea și implicit rezolvarea problemelor. Doi parteneri care se chinuie să comunice nu vor reuși să se cunoască niciodată iar dacă s-au cunoscut cu adevărat înainte, acest chin va duce la înstrăinare. Să nu mai punem la socoteală și problemele, care se vor aduna până ce totul va răbufni.

Conexiunea dintre voi e inexistentă

Prin intermediul comunicării și a activităților comune, doi parteneri ajung să se conecteze unul cu celălalt mult peste ceea ce înseamnă conexiunea pur fizică care de obicei stă la originea unei relații. Sunt multe motive pentru care se poate pierde această conexiune, inclusiv lipsa compatibilității. Pe de altă parte, doi parteneri care nu se pot conecta emoțional și intelectual unul cu celălalt, riscă să devină doi străini cu o vagă conexiune fizică (atracția). Deîndată ce rutina pune punct atracției fizice, în urmă nu mai rămâne nimic. Nimic care să justifice conviețuirea.

Certurile apar din orice motiv

Atunci când doi parteneri se ceartă din orice motiv, sunt semne cât se poate de clare că în primul rând comunicarea nu mai funcționează și că, în al doilea rând, nu au suficient de multe lucruri în comun pentru a se accepta așa cum sunt. Certurile dese creează însă și stres, ele punând presiune pe cei doi parteneri. Iar, o viață trăită în stres continuu nu e deloc o viață pe care să vrei să o trăiești.

Te simți mai bine atunci când nu ești acasă

Unul dintre cele mai clare semne care te pot convinge că sfârșitul relației este aproape, este cel dat de senzația de neplăcere, de fiecare dată când te gândești la casa în care locuiți ori, de neplăcere/stres atunci când trebuie să te întorci acasă, de la locul de muncă, de la cumpărături, din oraș. Casa în care locuiești trebuie să fie cel mai important loc, locul în care stresul nu există mai deloc și în care te poți relaxa și simți tu însuți întotdeauna. Reluctanța cu privire la întoarcerea acasă în cazul în care ești într-o relație nu poate fi definită altfel decât reluctanța de a te întâlni cu partenerul.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii
esec in relatii

De ce eșuează relațiile?

Sentimentele resimțite atunci când o relație ajunge la sfârșit sunt de cele mai multe ori negative. Important este să ne străduim să trecem peste ele dar mai ales, să învățăm …

Citeste mai departe ›
Relatii
limitele onestitatii

Limitele onestității în relațiile interumane

Avem nevoie de relații cu cei din jurul nostru și într-o mare măsură depindem de calitatea acestor relații pentru a putea funcționa ca animale sociale în societatea pe care am …

Citeste mai departe ›
Relatii
relatii toxice

Câteva lecții simple despre relațiile toxice

Cu toții pornim la drum într-o relație cu mari așteptări care uneori se pot transforma în mari dezamăgiri. Iar dezamăgirile cele mai mari nu sunt create de incompatibilitate ori de …

Citeste mai departe ›
Relatii
partenera ideala

Cum să devii o parteneră mai generoasă, mai bună

O relație, chiar dacă este bazată pe cea mai pură și mai sinceră  iubire, are nevoie de multe alte lucruri pentru a funcționa pe termen lung. E nevoie în primul …

Citeste mai departe ›
Relatii
dragoste si casnicie

Reîndrăgostește-te de partener în 4 pași simpli

Una dintre problemele cu care se confruntă majoritatea cuplurilor de cursă lungă, este cea a pierderii chimiei de la început și intrarea într-o rutină care deși nu e neapărat negativă, …

Citeste mai departe ›
Relatii
relatii la distanta

Cum faci o relație la distanță să funcționeze?

Relațiile la distanță sunt mereu o problemă și asta pentru că gradul de îndoială și neîncredere este semnificativ mai mare decât în cazul unei relații normale. Se întâmplă acest lucru …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'To keep your marriage brimming,
    With love in the loving cup,
    Whenever you're wrong, admit it;
    Whenever you're right, shut up.'
    ~ Ogden Nash
  • 'Bitterness imprisons life; love releases it. Bitterness paralyzes life; love empowers it. Bitterness sours life; love sweetens it. Bitterness sickens life; love heals it. Bitterness blinds life; love anoints its eyes.'
    ~ Harry Emerson Fosdick
  • 'The opposite of love is not hate, it's indifference.'
    ~ Elie Wiesel

Cautare in articole

Cele mai recente articole

esec in relatii

De ce eșuează relațiile?

Sentimentele resimțite atunci când o relație ajunge la sfârșit sunt de cele mai multe ori negative. Important este să ne străduim să trecem peste ele dar mai ales, să învățăm …

Citeste mai departe ›
limitele onestitatii

Limitele onestității în relațiile interumane

Avem nevoie de relații cu cei din jurul nostru și într-o mare măsură depindem de calitatea acestor relații pentru a putea funcționa ca animale sociale în societatea pe care am …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Câteva lecții simple despre relațiile toxice

Cu toții pornim la drum într-o relație cu mari așteptări care uneori se pot transforma în mari dezamăgiri. Iar dezamăgirile cele mai mari nu sunt create de incompatibilitate ori de …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.