Relatii

Aventurile extraconjugale nu durează. De ce?

relatie amanti

Cu puține excepții, aventurile extraconjugale, în marea lor majoritate, se încheie relativ repede, fără a lăsa urme emoționale adânci celor două părți implicate. Și asta din varii motive, pe care vom încerca să le punctăm cu această ocazie. Prin urmare, de ce nu sunt trainice aventurile? Iată de ce:

Lipsa punctelor comune

De altfel, sunt doar două lucruri care îi unesc pe amanți: nefericirea și plăcerea unei experiențe noi. Discutăm aici despre nefericirea trăită alături de partenerul oficial, nefericire care se poate traduce în extrem de multe lucruri. Sigur, sunt și oameni care înșală doar pentru că le lipsește capacitatea de a se implica cu adevărat într-o relație și inteligența emoțională ori empatia față de celălalt care să îi oprească din a lua astfel de decizii. Nu despre ei este acest articol.

Nu se cunosc cu adevărat

Cei implicați în aventuri extraconjugale rareori ajung să se cunoască cu adevărat. Nu locuiesc împreună, se întâlnesc doar în scopuri sexuale, rareori împărtășesc idei și impresii, cu atât mai puțin dezbat probleme. Prin urmare nici nu ajung să fie mai mult decât simpli amanți motiv pentru care atunci când iluzia și entuziasmul dat de „nou” dispar, la fel se întâmplă și cu relația dintre ei doi.

Fiecare poartă o mască

Ne vom lega de nou de cunoaștere și la acest punct. Datingul diferă complet de o relație serioasă de lungă durată. Doi amanți se vor comporta unul cu celălalt așa cum se comportă și la întâlniri, de cele mai multe ori fals, același comportament pe care îl adoptăm atunci când vrem să cucerim pe cineva. Amanții nu își vor cunoaște rutinele zilnice, adevăratele personalități, problemele și alte lucruri care țin de viața privată a fiecăruia. Prin urmare, nici nu vor lega atașamente serioase.

La un moment dat, nivelul de oxitocină scade

Entuziasmul noului și nivelul oxitocinei (hormonul iubirii) va scădea inevitabil după o perioadă de timp, la fel cum se întâmplă în orice relație. Cele serioase supraviețuiesc acestei scăderi în pasiune tocmai pentru că la mijloc sunt și alte sentimente care se leagă în timp între doi oameni care ajung să se cunoască din ce în ce mai bine și să împărtășească aproape totul. Nu la fel stau lucrurile în cazul amanților care, odată cu stingerea focului inițial, au toate șansele să pună capăt aventurii.

Problemele nu dispar

Mulți oameni aleg să se implice în aventuri din cauza problemelor din cadrul relațiilor lor sau a deconectării pe care o simt față de parteneri. Aceste probleme însă nu dispar ba chiar dimpotrivă, lor li se adaugă stresul creat fie de sentimentul de vinovăție, fie de teama de a nu fi „prins în flagrant”, descoperit. Stres care își spune cuvântul, ducând inevitabil la probleme mult mai mari decât cele de care cei doi își doreau să fugă.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii
relatie perfecta

4 pași pe care să îi faci în căutarea sufletului pereche

Da, pentru unii ideea de suflet pereche poate suna cel puțin ciudat. Stereotipic. Un idealism absurd de care încetul cu încetul ne descotorosim la maturitate. Ei bine, hai să-l numim …

Citeste mai departe ›
Relatii
inceput de relatie

Întrebări pe care trebuie să i le pui despre relația anterioară

Rareori ne place să discutăm și să aflăm lucruri noi despre relațiile anterioare ale unui partener nou. Sunt însă informații care chiar dacă la prima vedere par neplăcute, ele te …

Citeste mai departe ›
Relatii
probleme emotionale relatie

Surse de probleme în relație care nu trebuie ignorate

Relațiile pornesc la drum oarecum inocent, bazându-se pe încredere oarbă și pe trăiri emoționale puternice izvorâte în principal din atracție fizică și nevoi fizice imediate. Pe măsură ce trece vremea, …

Citeste mai departe ›
Relatii
echilibru relatie

Metode simple de a crea o atmosferă sănătoasă acasă

Acasă este locul unde trebuie să te simți bine, în largul tău, relaxată. Este locul în care revii după fiecare zi de muncă extenuantă, locul care te definește și te …

Citeste mai departe ›
Relatii
mituri relatii

Mituri comune despre relațiile romantice

Oricât de raționali ne-ar place să credem că suntem, suntem de cele mai multe ori susceptibili la fel și fel de credințe și mituri, mai ales celor insuflate încă din …

Citeste mai departe ›
Relatii
stres in relatie

4 surse de stres în relație ce nu trebuie ignorate

Nu e ușor să păstrezi o relație pe linia de plutire pe termen lung. E nevoie de implicare, de sacrificii, de acțiune și mai ales de compromisuri pentru a te …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'I love you - those three words have my life in them.'
    ~ Alexandrea to Nicholas III
  • 'To keep your marriage brimming,
    With love in the loving cup,
    Whenever you're wrong, admit it;
    Whenever you're right, shut up.'
    ~ Ogden Nash
  • 'Love is like war,
    Easy to begin but hard to end.'
    ~ Anonymous

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie perfecta

4 pași pe care să îi faci în căutarea sufletului pereche

Da, pentru unii ideea de suflet pereche poate suna cel puțin ciudat. Stereotipic. Un idealism absurd de care încetul cu încetul ne descotorosim la maturitate. Ei bine, hai să-l numim …

Citeste mai departe ›
inceput de relatie

Întrebări pe care trebuie să i le pui despre relația anterioară

Rareori ne place să discutăm și să aflăm lucruri noi despre relațiile anterioare ale unui partener nou. Sunt însă informații care chiar dacă la prima vedere par neplăcute, ele te …

Citeste mai departe ›
probleme emotionale relatie

Surse de probleme în relație care nu trebuie ignorate

Relațiile pornesc la drum oarecum inocent, bazându-se pe încredere oarbă și pe trăiri emoționale puternice izvorâte în principal din atracție fizică și nevoi fizice imediate. Pe măsură ce trece vremea, …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


vivre.ro

Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.