Relatii

Alegerea de a ramane prieteni dupa o despartire. E posibila?

prietenie dupa despartire

Nu toate cuplurile reușesc să își mențină relațiile pe termen lung. De multe ori se ajunge la despărțire iar aceasta poate fi cât se poate de dureroasă atunci când sunt și sentimente la mijloc ori când, după mult timp petrecut împreună, cei doi parteneri sunt și prieteni buni. Mulți încearcă să păstreze cel puțin relația de prietenie însă această decizie nu e întotdeauna cea mai bună decizie pe care o poți lua. Mai mult, prietenia după o despărțire nu e neaparat și posibilă, o mulțime de factori fiind decisivi în tot acest proces. Vom discuta despre aceste probleme cu aceasta ocazie, încercând să începem cu răspunsul la întrebare acare ne frământă pe toți în aceeași măsură:

Este prietenia posibilă cu adevărat?

Ei bine, da, este posibilă. În unele cazuri, cel puțin. E nevoie însă de multă precauție.

Dacă cei doi foști parteneri își doresc ca această „nouă relație” de prietenie să funcționeze, trebuie să conștientizeze faptul că e nevoie de discuții serioase din acest punct de vedere, discuții în care să se pună de acord, în cel mai sincer mod cu putință în ceea ce privește semnificația acestei relații. Și da, discutăm despre una nouă, pentru că odată cu despărțirea, raportul dintre cei doi se schimbă din toate punctele de vedere.

Trebuie discutat pe tema așteptărilor, a comunicării viitoare și a felului în care fiecare vede această prietenie.

Potențialul de a rămâne prieteni depinde de asemenea de felul în care s-a produs despărțirea. Evident, e nevoie de o despărțire amiabilă pentru a putea discuta de prietenie după acest moment. Și da, doi oameni se pot despărți civilizat chiar dacă unul din ei sau amândoi nu sunt de acord cu această decizie în totalitate.

În cazul în care discutăm despre o cauză gravă precum infidelitatea, șansele de a repune bazele unei amiciții sunt mici, spre nule.

Cum procedez?

Ai luat decizia de a rămâne prieteni?

Odată ce ai luat această decizie, pe de altă parte, dacă este una posibilă cu adevărat, trebuie să-ți mai pui câteva întrebări.

Iată câteva exemple:

Am luat această decizie pentru că…

  • Mă simt vinovată pentru ceva ce am făcut în perioada în care eram împreuna.
  • Îmi doresc cu adevărat să continuăm ca prieteni pentru că în ciuda tuturor problemelor, din acest punct de vedere suntem compatibili.
  • Nu vreau și nici nu accept să dau greș prin urmare, vreau să transform un eșec în ceva pozitiv.
  • Îmi doresc să-mi găsesc perechea perfectă însă până atunci, nu vreau sa fiu singură.

Sunt multe alte lucruri pe care le poți analiza din aceste puncte de vedere. Din cele enumerate mai sus, evident că majoritatea sunt motive greșite cu excepția celui de-al doilea. O analiză mai profundă depinde de tine însuți, de ceea ce îți dorești, de felul în care te înțelegi cu fostul partener și neaparat, de felul în care v-ați despărțit. Contează de asemenea și motivația, care nu trebuie să fie una superficială ci una sinceră.

 

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii
rutina in relatie

Ce să faceți împreună atunci când ești plictisită

Cuplurile care stau împreună, știu despre ce vorbim. Rutinele de zi cu zi au tendința de a ne plictisi la un moment dat, pe măsură ce „noul” devine din ce …

Citeste mai departe ›
Relatii
cuopluri cu probleme

Primii pași concreți în terapia de cuplu

Multe cupluri se confruntă cu probleme, unii aleg să le ignore, alții cedează în fața lor în vreme ce cuplurile de succes, învață să le rezolve singuri sau ajutați de …

Citeste mai departe ›
Relatii
despartire si reimpacare

Ce trebuie să iei în considerare înainte de a te împăca cu fostul

Oamenii sunt imperfecți, implicit și relațiile dintre ei. Unele ajung să se destrame și, chiar dacă despărțirile dor, din fiecare astfel de eveniment învățăm ceva nou. Învățăm ceva nou despre …

Citeste mai departe ›
Relatii
iubire pe viata

Sfaturi pentru a menține dragostea vie pe termen lung

Ca orice tip de relație, și cele romantice se pot eroda în timp, atunci când nu sunt întreținute prin suport și efort continuu. Menținerea vie a dragostei de la început, …

Citeste mai departe ›
Relatii
parteneri in relatii toxice

Semne că ai putea fi chiar tu personajul toxic în relație

Am discutat în nenumărate rânduri despre relațiile toxice și despre felul în care acestea ne afectează din toate punctele de vedere. Am făcut-o însă de fiecare dată din perspectiva victimei, …

Citeste mai departe ›
Relatii
munca de acasa in cuplu

Cum să eviți certurile atunci când lucrați amândoi de acasă

Perioada de carantină s-a încheiat însă nu și problemele cauzate de pandemia de Covid-19, motiv pentru care, multe companii au decis să prelungească pe termen indefinit munca de la domiciliu. …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love talked about can be easily turned aside, but love demonstrated is irresistible.'
    ~ W Stanley Mooneyham
  • 'Love cures people, the ones who receive love and the ones who give it, too.'
    ~ Karl A Menninger
  • 'A successful marriage requires falling in love many times, always with the same person.'
    ~ Mignon McLaughlin

Cautare in articole

Cele mai recente articole

rutina in relatie

Ce să faceți împreună atunci când ești plictisită

Cuplurile care stau împreună, știu despre ce vorbim. Rutinele de zi cu zi au tendința de a ne plictisi la un moment dat, pe măsură ce „noul” devine din ce …

Citeste mai departe ›
intalniri online

Te-a abordat pe Internet? Când merită să îi acorzi o șansă?

Întâlnirile romantice, felul în care socializăm și ne facem noi prieteni, toate aceste lucruri s-au schimbat semnificativ în ultimul deceniu. Am putea spune clar că din punct de vedere al …

Citeste mai departe ›
cuopluri cu probleme

Primii pași concreți în terapia de cuplu

Multe cupluri se confruntă cu probleme, unii aleg să le ignore, alții cedează în fața lor în vreme ce cuplurile de succes, învață să le rezolve singuri sau ajutați de …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro
case-smart.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.