Relatii

4lucruri care îți pot afecta relația iremediabil

decizii proaste relatii

Nu  e ușor să construiești o relație și nici să menții o relație pe linia de plutire, pe termen lung. Poți însă să faci tot ce îți stă în putere pentru a o face să funcționeze, pentru a păstra echilibrul și buna înțelegere. Care sunt lucrurile care pe de altă parte dăunează unei relații cel mai mult?

Iată câteva exemple concrete:

Critica excesivă

Sunt mai multe feluri în care ne putem critica unii pe alții. Una e să îți cicălești mai mereu partenerul pentru te miri ce lucruri mărunte, și cu totul altceva să o faci constructiv, punctând defecte sau erori care pot fi corectate, oferind argumente și soluții în acest sens.

Evident, greșeala este atunci când te lași pradă pornirilor de moment și îl critici pentru fiecare lucru mărunt care te deranjează, pentru fiecare greșeală banală. Mai mult, atunci când apare și cicăleala, lucrurile se complică, acest tip de critică nefiind în nici un fel fondată pe baze reale.

Disprețul

Nimeni nu își poate închipui la început de relație că se poate ajunge la un asemenea sentiment însă atunci când problemele de zi cu zi nu sunt rezolvate iar „gunoiul e măturat mereu sub preș”, ei bine, se poate ajunge și la dispreț. E evident un sentiment care distruge automat relația, doi oameni care se disprețuiesc neputând conviețui.

Pentru a nu se ajunge la acest punct e nevoie de timp de calitate petrecut în doi, de comunicare și de cât mai multe probleme rezolvate, pe măsură ce apar și nu atunci când poate fi prea târziu.

Sfidarea

Am amintit despre comunicare, și despre cât de importantă este ea într-o relație. Sfidarea pe de altă parte, și atitudinea absentă, pun capăt acestui proces, blocându-l. Pentru ca relația să funcționeze e nevoie de exact opusul sfidării: de ascultare, de atenție. Fiți atenți unul la celălalt, comunicați folosind dialogul întotdeauna și nu încercați să vă impuneți opinii sau soluții fără a oferi și argumente viabile pe care să le și dezbateți împreună.

Absența

Doi oameni vor fi împreună atâta vreme cât vor fi conectați unul cu celălalt. Pentru ca această conexiune să fie menținută pe termen lung, e nevoie nu doar de comunicare ci și de timp de calitate petrecut împreună. Social media, computerele, Internetul și toate celelalte activități de zi cu zi ne pot transforma în ființe solitare, în parteneri absenți, care deși sunt acolo din punct de vedere fizic, sunt departe din punct de vedere psihic și emoțional.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii
partenerul ideal

Semne clare că ți-ai găsit sufletul pereche

Ok, nu toată lumea crede în suflete pereche. Toată lumea însă, crede cel puțin în persoana potrivită. Și da, există o șansă foarte mare să găsești acea persoană, poate chiar …

Citeste mai departe ›
Relatii
pierderi divort

Pierderi greu de acceptat dupa un divort

Ziua nunții este probabil cea mai frumoasă zi din viața ta și nu ți-ai putea închipui niciodată că acel sentiment s-ar putea pierde. Ei bine, sunt cazuri în care lucrurile …

Citeste mai departe ›
Relatii
relatii abuzive

Solutii simple de a nu mai fi niciodata victima intr-o relatie

Nu trăim într-o lume ideală. Sunt o mulțime de femei abuzate în relații, femei care cad victime partenerilor de viață, victime abuzului de oricare tip ar fi acesta, verbal, emoțional …

Citeste mai departe ›
Relatii
cum sa iti faci prieteni

Trasaturi esentiale pentru a-ti face usor prieteni

Avem nevoie de prieteni. Suntem nu doar ființe sociale, suntem și ființe care se descurcă mai bine atunci când formează relații stabile de prietenie sau romantice cu persoane cu care …

Citeste mai departe ›
Relatii
fraze importante relatii

Fraze simple care pot salva orice relatie

Sunt multe lucruri care contează într-o relație însă cel mai important dintre acestea, pe termen lung, rămâne comunicarea. Un proces de care avem nevoie pentru a ne rezolva problemele si …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Other men said they have seen angels,
    But I have seen thee
    And thou art enough.'
    ~ G. Moore
  • 'The first duty of love is to listen.'
    ~ Paul Tillich
  • 'Love is an energy which exists of itself. It is its own value.'
    ~ Thornton Wilder

Cautare in articole

Cele mai recente articole

partenerul ideal

Semne clare că ți-ai găsit sufletul pereche

Ok, nu toată lumea crede în suflete pereche. Toată lumea însă, crede cel puțin în persoana potrivită. Și da, există o șansă foarte mare să găsești acea persoană, poate chiar …

Citeste mai departe ›
sfaturi intalniri

4 pasi necesari pentru o prima intalnire perfecta

Nu e niciodată ușor să mergi la o primă întâlnire și să îți controlezi stresorii astfel încât să te poți bucura cu adevărat de această experiență. E nevoie însă de …

Citeste mai departe ›
pierderi divort

Pierderi greu de acceptat dupa un divort

Ziua nunții este probabil cea mai frumoasă zi din viața ta și nu ți-ai putea închipui niciodată că acel sentiment s-ar putea pierde. Ei bine, sunt cazuri în care lucrurile …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.