Intalniri

3 lucruri importante pe care trebuie sa le stii la prima intalnire

prima intalnire

O prima intalnire, de fapt prospectul unei prime intalniri, pentru ca inca nu am ajuns acolo, ne umple sufletele de speranta. In acelasi timp insa, intervine si o stare de stres si neliniste, doua emotii puternice care ne pot afecta judecata.

De unde acest stres? Tocmai perspectiva unei noi relatii si teama de a nu esua inca de la inceput, sunt cele care creaza probleme si de multe ori ne pun in situatia de a face greseli. Nu vom discuta cu aceasta ocazie despre greseli si nici despre reversul acestora. Vom incerca sa ne concentram asupra unor lucruri extrem de importante de care trebuie sa tii cont inainte de toate, daca iti doresti ca intalnirea sa decurga bine. Iata sfaturile noastre:

Atentie la simtul umorului si la glumele pe care le faceti

Marea majoritate dintre noi, suntem atrasi de oameni care au simtul umorului si stiu sa guste o gluma buna, sa se distreze la nevoie, sa se simta bine. Rasul creaza un sentiment de buna-dispozitie si camaraderie, lucruri foarte importante la o prima intalnire cand ambii parteneri sunt tensionati si emotionati peste masura.

Umorul poate fi insa si apanajul celor nesiguri pe ei ori a celor care vor sa isi ascunda anumite defecte distragand in mod voit atentia celui din fata lor. Prin urmare, chiar daca ti se pare ca partenerul de intalnire este extrem de amuzant si atragator din acest punct de vedere, incearca sa iti pastrezi mintea limpede si sa fii atenta la semnalele pe care le transmite in paralel.

Vorbiti despre voi dar atentie si la limite

E important ca la o prima intalnire, poate chiar la primele doua-trei intalniri, sa discutati cat mai mult despre voi pentru a va putea cunoaste. Fii atenta la acest punct pentru ca pot aparea doua probleme. Una dintre probleme este creata de cel care nu il lasa pe celalalt sa vorbeasca, nu ii pune intrebari si nici nu manifesta curiozitate fata de el ci in schimb, vorbeste intr-una, intreaga intalnire, despre propria sa persoana. E un comportament care denota atat nesiguranta cat si egoism si lipsa de respect.

A doua problema este create de cantitatea de informatii care sunt puse la dispozitia celuilalt. Trebuie sa stiti unde sa va opriti, ce sa dezvaluiti din registrul personal si ce nu. De exemplu, discutiile despre fostele relatii sau despre starea financiara nu sunt recomandate la prima intalnire.

Incearca sa te distrezi, sa te simti bine

Sunt sanse ca intalnirea sa nu decurga cum iti doreai. Sau, daca e o intalnire pe nevazute, sa nu iti placa de cel din fata ta. Asta nu inseamna insa ca nu trebuie sa te simti bine. Chiar daca tragi inca din primele cinci minute concluzia ca nu va mai urma si o a doua intalnire, incearca sa privesti aceasta experienta ca pe una pozitiva. Simte-te bine, exerseaza-ti aptitudinile de comunicare. Sunt doar cateva ore din viata ta, nu ai de ce sa iti faci probleme.

Scris de Caesar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Intalniri
prima intalnire

Iesi la intalnire? Mituri vechi la care poti renunta

Bine, trebuie sa o spunem din capul locului. Cuvantul ‚antice’ din titlu poate avea unele conotatii care nu au legatura sub nicio forma cu ceea ce avem de discutat astazi. …

Citeste mai departe ›
Intalniri
incredere in relatii

Semne clare ca partenerul nu are incredere in tine

Increderea e totul intr-o relatie. E mai importanta decat iubirea, decat elementele compatibile, decat toate compromisurile pe care le poti face de-a lungul timpului.Odata pierduta, este greu de recastigat iar …

Citeste mai departe ›
Intalniri
casnicie nefericita

Semne clare ca esti intr-o casnicie nefericita

Cine isi imagineaza ca viata de familie poate lua o turnura nedorita in primele luni de casnicie? Raspunsul este cat se poate de evident: putini, daca nu chiar nimeni. Cu …

Citeste mai departe ›
Intalniri
erori rima intalnire

Erori grave la prima intalnire

In general, ne pregatim cu totii temeinic pentru o prima intalnire. E si normal, sperantele sunt inca mari, la fel si asteptarile. Emotiile sunt si ele la fel de mari …

Citeste mai departe ›
Intalniri
barbatul potrivit si barbatul nepotrivit

Greseli care te impiedica sa iti gasesti sufletul pereche

E nevoie de rabdare atunci cand iti cauti un partener potrivit si de multe ori, si de un dram de noroc. Nu ai de unde stii inca de la primele …

Citeste mai departe ›
Intalniri
intalniri nefericite

Semne clare ca te intalnesti cu un sociopat

Intalnirile romantice si relatiile in general sunt intr-o anumita masura, similare ruletei rusesti. Ai sanse sa „te arzi” oricat de prevazatoare ai fi pentru ca pana la momentul in care …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Bitterness imprisons life; love releases it. Bitterness paralyzes life; love empowers it. Bitterness sours life; love sweetens it. Bitterness sickens life; love heals it. Bitterness blinds life; love anoints its eyes.'
    ~ Harry Emerson Fosdick
  • 'The opposite of love is not hate, it's indifference.'
    ~ Elie Wiesel
  • 'Love is the great miracle cure. Loving ourselves works miracles in our lives.'
    ~ Louise Hay

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatii si iubire

Semne clare ca partenerul te iubeste

La inceput de relatie, imediat ce doi parteneri incep sa isi declare fatis iubirea unul fata de celalalt, nu incap semne de indoiala ca sentimentele lor sunt puternice si ca …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Semnele care scot la iveala o relatie toxica

Relatiile devin toxice atunci cand se rupe echilibrul dintre cei doi parteneri. Atunci cand cei doi inceteaza sa mai fie parteneri egali, cand unul dintre ei incearca sa il domine …

Citeste mai departe ›
prima intalnire

Iesi la intalnire? Mituri vechi la care poti renunta

Bine, trebuie sa o spunem din capul locului. Cuvantul ‚antice’ din titlu poate avea unele conotatii care nu au legatura sub nicio forma cu ceea ce avem de discutat astazi. …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


evomag.ro

Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.