Casatorie

Cum se schimba personalitatea celor casatoriti

cum ne schimba casnicia

Observam de multe ori cupluri care par ca nu pot sta nici o secunda departe unul de celalalt, cupluri care dupa cateva luni de casatorie ajung sa nu se mai suporte. Intrebarea pe care inevitabil ne-o punem cu greu isi poate gasi raspuns: „Oare chiar se poate intampla ca doi oameni sa nu se cunoasca absolut deloc vreme de cateva luni sau ani dupa care brusc sa aiba o revelatie cu privire la relatia lor?” Sau, „se pot schimba intr-atat de mult doi oameni pentru a ajunge la un moment dat sa nu se mai potriveasca deloc cu cei pe care ii considerau sufletul pereche?”

Ei bine, raspunsurile sunt impartite insa un lucru e clar. In sinea lor, oamenii nu se schimba. Ceea ce se schimba este propria lor perceptie asupra celor de langa ei. Perioada de la inceput de relatie este dominata de orice altceva decat de ratiune si obiectivitate. Pasiunea nu prea lasa loc de judecata, cel putin nu o judecata la rece. In acelasi timp insa, se pot observa si schimbari la nivelul personalitatii, schimbari care chiar daca nu afecteaza intotdeauna calitatea relatiei, pot fi considerate majore. Iata cateva exemple:

Sotii devin mai putin extrovertiti

Si e valabil chiar si in cazul persoanelor extrem de sociabile si de extrovertite, cu o puzderie de prieteni si cu vieti sociale animate.  Casatoria aduce cu sine o stare  de calm si de echilibru care ne tine mai mult in casa si care ne ajuta sa ne relaxam si sa intram in rutine pozitive. Mai mult, cei doi soti nu mai au nevoie sa iasa sistematic in oras pentru a-si cauta perechea ori pentru a-si impresiona perechea. Se pot relaxa si simti bine si impreuna, acasa, pe canapea.

Sotii devin mai constienti, mai maturi

E evident ca nu se intampla acets lucru in toate cazurile, altmiteri rata divorturilor ar scadea considerabil. Cei care reusesc sa isi pastreze casniciile pe linia de plutire insa, au in comun maturitatea dar si dorinta si capacitatea de a lupta mereu pentru binele relatiei, pentru viitorul familiei, pentru ca totul sa fie bine pentru amandoi. E si aceasta o schimbare majora, mai ales pentru cei care inainte de casnicie nu au mai avut parte de relatii serioase, cel putin nu la acest nivel.

Dupa o perioada, apar neintelegerile

Si nu discutam despre neintelegeri majore ci despre lucrurile minore care in perioada de la inceput erau trecute cu vederea. In timp, odata ce perioada „de miere” se incheie, cei doi parteneri descopera unul la celalalt o serie de cutume si „probleme” pe care le scot in evidenta cu fiecare ocazie, lucruri peste care cuplurile mature reusesc sa treaca dar care pe cei mai slabi ajung sa ii desparta. Discutam despre cateva mici diferente dintre cei doi soti care oricum nu pot fi identici in tot ceea ce fac, gandesc, spun. Vestea buna? Fiind minore, aceste neintelegeri dispar in timp, pe masura ce cei doi soti se maturizeaza si invata sa accepte faptul ca sunt doi indivizi unici si nu doua parti identice ale unui intreg.

Scris de Caesar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Casatorie
valori importante cuplu

Tot ce trebuie sa stii despre partener inainte de casatorie

Decizia de a te casatori este una majora, una pe care trebuie sa o iei pe baza unor informatii concrete si mai ales, cu maturitate, si responsabilitate. Sotul va fi …

Citeste mai departe ›
Casatorie
sfaturi casatorie

Lucruri esentiale pe care trebuie sa le stii despre viitorul sot

Sunt o multime de lucruri pe care trebuie sa le discuti cu partenerul de viata inainte de a decide sa te casatoresti cu el. Sunt si o multime de lucruri …

Citeste mai departe ›
Casatorie
intalniri dupa divort

Cateva lucruri despre viata romantica de dupa divort (2)

Am discutat in articolul precedent despre cateva dintre cele mai comune sfaturi pe care le poti primi de la cei din jur imediat dupa un divort. Stim, e o perioada …

Citeste mai departe ›
Casatorie
mituri divort

Cateva lucruri despre viata romantica de dupa divort

Chiar si atunci cand despartirea pluteste in aer de ani si ani de zile, divortul nu e o experienta placuta. Poate fi, intr-adevar, o eliberare emotionala insa odata ce procesul …

Citeste mai departe ›
Casatorie
casnicie trainica

Lucruri care iti pot salva casnicia

Sunt o multime de lucruri de care depinde viata unui cuplu casatorit. Sunt o multime de decizii care pot salva aceasta relatie si o multime de decizii care o pot …

Citeste mai departe ›
Casatorie
sfaturi divort

Ai divortat? Mituri pe care nu trebuie sa le urmezi

Divortul reprezinta o etapa importanta in viata unui om, etapa comparabila cu cea a casatoriei, nu ins ala fel de entuziasmanta. Dincolo de trairile emotionale insa, decizia de a pune …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love is like war,
    Easy to begin but hard to end.'
    ~ Anonymous
  • 'Soul meets soul on lover's lips.'
    ~ Percy Bysshe Shelly
  • 'To love and be loved is to feel the sun from both sides.'
    ~ David Viscott

Cautare in articole

Cele mai recente articole

partener autonom

Cum sa scoti ce e mai bun de la partener

Multi oameni se simt inlantuiti atunci cand sunt intr-o relatie, incapabili de a se manifesta conforma propriilor convingeri, personalitati si nevoi, nevoiti sa poarte masti sociale si sa se abtina …

Citeste mai departe ›
partener depresiv

Relatia cu un partener care sufera de depresie

Depresia este una dintre cele mai des intalnite afectiuni cu care se confrunta oamenii din ziua de azi. Cum te cmporti cu un partener diagnosticat cu depresie si cum tratezi …

Citeste mai departe ›
certuri intre iubiti

Sfaturi pentru certuri construtive in cuplu

Cine nu s-a certat pana acum cu partenerul sau partenera de viata? Certurile ne displac, incercam pe cat posibil sa le evitam insa orice ar fi, la un moment dat, …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


evomag.ro

Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.